vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneȘeful Partidei Romilor îi îndeamnă pe romi să vină la vot și...

Șeful Partidei Romilor îi îndeamnă pe romi să vină la vot și să nu se lase influențați de nimeni

Cetățenii de etnie romă au constituit, de multe ori, masă de manevră electorală. Politicienii s-au folosit de ei, le-au făcut promisiuni, i-au adus la urne și, ulterior, nu s-au mai arătat interesați de problemele lor. Nu de puține ori s-au semnalat cazuri ”cadouri” sub diverse forme pentru o parte din alegătorii de etnie romă, înainte sau chiar în ziua unui scrutin. ”Miza” cea mai mare este, în general, la alegerile locale. Iată că, acum, după aproape 30 de ani de ”experiență”, președintele Partidei Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, îi îndeamnă pe etnicii romi să se prezinte la urne, pe 24 noiembrie, și să nu se mai lase manipulați. ”În calitate de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor “Pro-Europa”, organizaţia reprezentativă a romilor în Parlamentul României, mă simt obligat să transmit un mesaj către toţi cetăţenii români de etnie romă. Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din data de 24 noiembrie 2019 este extrem de important pentru toţi cetăţenii acestei ţări, așadar vă rog să nu vă lăsaţi influenţaţi de nimeni. Votul fiecăruia dintre dumneavoastră trebuie să fie liber exprimat, nu o “marfă” care poate fi cumpărată în beneficiul altor persoane.

Vă îndemn cu tot respectul, dragi cetăţeni români de etnie romă, să ieşiţi în număr cât mai mare la vot și să vă exercitați acest drept democratic fundamental. Consider că cea mai importantă îndatorire morală și socială a unei persoane, indiferent de etnie şi statutul social, este aceea de a vota în cunoştinţă de cauză şi de a apela la propria evaluare atunci când vine vorba despre viitorul al acestei ţări. Votul este vocea fiecărui cetățean și este universal, egal și secret. În cazul în care cineva încearcă să vă influenţeze opțiunea de vot, vă rog să anunţaţi de urgenţă autorităţile competente (Poliţia la telefon 112).”, a transmis președintele Partidei Romilor, Nicolae Păun.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu