vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateDoi preşedinţi de organizaţii PNL au renunţat la funcţii după alegeri

Doi preşedinţi de organizaţii PNL au renunţat la funcţii după alegeri

Marius Crăciun, președintele PNL Vînători și fost candidat la funcția de primar al acestei comune și-a anunțat astăzi demisia din funcția de președinte al organizației locale. În același timp, Marius Crăciun spune că va renunța și la funcția de consilier local.

In urma rezultatelor foarte slabe obținute la alegerile locale din comuna Vinatori, va comunic retragerea mea din funcția de președinte a organizației locale PNL Vinatori. Totodata, va solicit invalidarea mea ca si consilier al Consiliului Local Vinatori si validarea următorului candidat in ordinea listei. Menționez ca aceasta hotarâre este definitiva si irevocabila, comunicată si colegilor din organizație. Aceste retrageri ar fi trebuit sa fie chestiuni interne, de partid, dar am datoria morala de a ma explica fata de cei peste 500 de oameni care au avut încredere in mine și in programul PNL. Asa cum le-am spus si colegilor din organizatia locală, vina pentru pierderea alegerilor este aproape in totalitate a mea prin faptul ca tipul de candidat propus nu are, încă, suportul de înțelegere si acceptare a electoratului din comuna Vinatori. In afara de asta, noi ca echipa nu avem prea multe a ne reproșa. Aproape toți am făcut eforturi deosebite in încercarea de a convinge cetățenii si voturile noastre au fost obținute intr-un mod corect, respectând legea si pe concurenții politici”, a scris Marius Crăciun pe Facebook.

Un alt lider local PNL, candidat la postul de primar al comunei Măicănești, a anunțat, prin aceeași metodă, că face un pas înapoi după ce a pierdut alegerile din 5 iunie. ”O înfrângere nu e niciodată ușoară. Fiind totuși vorba doar o competiție electorală, de o luptă politică, important este să îi pun punct într-un mod demn, constructiv și pozitiv. Să cauți să reduci la minim din efectele toxinelor electorale lansate în campanie. Îl felicit pe dl Necula pentru victoria obținută chiar dacă scopul dumnealui a inclus pentru atingerea sa toate mijloacele posibile, inclusiv aruncarea unui candidat iepure care să confuzioneze alegătorii și, mai grav, calomnierea familiei mele. Eu nu am candidat pentru mine și de aceea după două nereușite consecutive e momentul să fac un pas înapoi. Sunt un om democrat și așa înțeleg să procedez. Comunitatea are nevoie de exemple la care să se raporteze și eu vreau să demonstrez că în niciun fel nu sunt obsedat de putere și nici nu sunt tentat de vreo funcție publică doar de dragul beneficiilor pe care le aduce unora. E un gest de onoare”, a scris Răzvan Pascu pe rețeaua de socializare.
Președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, nu a comentat modalitatea pe care cei doi candidați au ales-o ca să-și anunțe demisia. ”Demisia este un act unilateral. Eu le recunosc meritele și le înțeleg situația. La Vînători, organizația locală a primit lovituri din interior iar lupta electorală s-a dat între foști și actuali liberali. Marius Crăciun i-a avut ca adversari pe fostul primar Gheorghe Macovei și pe actualul primar Ionel Lupu. La Măicănești este o situație care nu s-a clarificat încă, există o plângere penală pentru proasta gestionare a procesului de votare. Se pare că la o secție de votare s-au găsit mai multe buletine de vot în urnă decât votanți”, a declarat președintele PNL Vrancea. Cătălin Toma a precizat că, până acum, cei doi candidați nu și-au depus demisiile în scris, la sediul partidului. Un singur candidat PNL care a pierdut alegerile și-a înregistrat demisia. Este vorba de Nicolae Lățcan, care a demisionat din funcția de președinte al PNL Milcovul.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu