vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateSuspiciune de pestă porcină africană în comuna Golești. În apropiere sunt cele...

Suspiciune de pestă porcină africană în comuna Golești. În apropiere sunt cele mai mari ferme de creștere a porcilor din județ

Se pare că virusul pestei porcine africane a ajuns și în comuna Golești. Analizele de la laboratorul DSVSA Vrancea au ieșit pozitive, urmând să ajungă și confirmarea de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală. Gospodăria afectată este la marginea satului, aproape de malul Milcovului. Toți cei 7 porci din gospodărie au fost eutanasiați. Autoritățile sanitare veterinare au luat măsurile necesare de protecție și dezinsecție. Riscurile sunt cu atât mai mari în acest caz cu cât pe o rază de câțiva kilometri în jurul focarului se află cele mai mari ferme de creștere a porcilor din Vrancea (și printre cele mai mari din țară): Premium Porc și Consinterfin. De asemenea, în apropiere se mai găsesc și alte ferme de creștere a porcilor, mai mici, cu câteva mii de capete, pe raza comunelor Gologanu, Urechești, Slobozia Ciorăști. În ultimele două luni au mai fost confirmate focare de pestă porcină în Tătăranu, Homocea, Lespezi (comuna Homocea), Mirceștii Noi (comuna Vânători), Vâjâitoarea (comuna Tătăranu), Bogza (comuna Sihlea).


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu