În cadrul proiectului educațional ”România, te iubesc!”, micii şcolari de la Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret” Focşani au sărbătorit cum se cuvine Ziua Națională a României, prin diverse activități menite să le insufle celor mici dragostea de țară și de tradițiile românești. Elevii din ciclul primar au fost cei care au însuflețit holurile școlii cu desenele și machetele pe care le-au realizat. Costumele populare româneşti au prins viață, harta ţării a fost creionată de mâini dibace, iar legenda steagului a răsunat în fața spectatorilor.
Elevii claselor I, a II-a și a III-a, coordonați de profesorii pentru învățământ primar Ghilea Fănica, Baraghin Mirela, Beraru Denisa, Mihai Gabriel, Vasile Ana-Maria și Trifan Viorel, şi-au demonstrat talentul așa cum au știut cel mai bine, prin versuri, cântec și multă voie bună. Într-o atmosferă emoționantă, doamna director profesor Felicia Panaite și doamna director adjunct Baciu Svetlana au adresat generațiilor de elevi prezente și tuturor spectatorilor mesajul că „1 Decembrie este despre România! Este ziua în care totul se rezumă la cuvinte simple: uniune, zâmbete, familie, dragoste de țară, dragoste faţă de semeni şi patriotism.” Copiii, românaşi și mândre româncuțe, îmbrăcaţi în ii, au strigat la unison „România, te iubesc!”. (prof. Lucia Baciu)