Senatorul PNL Vrancea, Cătălin Toma, a făcut bilanțul primei luni de activitate a Guvernului Orban. Liderul PNL Vrancea susține că Guvernul Orban și-a respectat promisiunile și a realizat ceea ce și-a propus în programul de guvernare. Potrivit senatorului liberal, în decursul primei luni de la învestire, Guvernul Orban se poate lăuda cu mai multe reușite, printre care se numără: ”restructurarea Guvernului, de la 26 la 16 ministere; organizarea în condiții civilizate a alegerilor prezidențiale, în țară și în diaspora; am nominalizat un comisar european acceptat, care a preluat un portofoliu extrem de important; am desecretizat dosarul 10 august; am adoptat ordonanța de urgență pentru minerii din Valea Jiului, care intraseră în grevă; am eliminat supraacciza la carburanți; s-au asigurat banii necesari pentru pensii, alocații pentru copii, indemnizații pentru concediul maternal, pentru concediul medical; s-a reușit, în Parlament, adoptarea proiectului de abrogare a recursului compensatoriu; am eliberat sumele pentru decontarea TVA”, a menționat, printre altele, președintele PNL Vrancea. Cătălin Toma a mai precizat că executivul liberal pregătește majorarea salariului minim pe economie, la 2.230 de lei, începând cu 1 ianuarie 2020.
Mai mult, președintele PNL Vrancea a spus că, de luni, 9 decembrie, vor începe plățile pentru lucrările derulate prin PNDL (în contul celor care au depus, la Ministerul Lucrărilor Publice, documentele justificative). Peste 300 de inspectori ai Inspecției de Stat în Construcții au început să verifice, în teren, veridicitatea și modul de realizare a investițiilor derulate cu finanțare prin PNDL.
Din Guvernul Orban fac parte și doi miniștri vrânceni: Ion Ștefan, deputat PNL Vrancea, ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, și Costel Alexe, deputat PNL Iași (născut în Adjud), ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor.