Astăzi, în jurul orelor 13.30, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea, aflaţi în misiune de patrulare pe raza municipiului Focşani, au observat într-o parcare, doi bărbați care ofereau spre vânzare persoanelor aflate în trecere parfumuri de diferite mărci. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoanele respective sunt din comuna Toflea, județul Galați, şi ofereau trecătorilor spre vânzare un număr de 21 de parfumuri, toate fiind inscripţionate cu numele unor mărci consacrate.
Jandarmii au solicitat documentele de provenienţă pentru bunurile găsite asupra lor, aceștia neputând prezenta niciun document şi au precizat că nu posedă astfel de documente de provenienţă. De asemenea, bărbații au declarat că au cunoştinţă despre faptul că bunurile sunt contrafăcute şi că le-au achiziţionat dintr-un centru comercial de pe raza municipiului Bucureşti. Persoanelor depistate le-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90 lit. b, din Legea 84/ 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, actele de sesizare împreună cu bunurile ridicate în vederea confiscării au fost predate la I.P.J. Vrancea. (Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul)
Parfumuri contrafăcute confiscate de jandarmi
- Advertisment -