Așa cum a anunțat, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a trimis în teren inspectorii Corpului de control și cei de la Inspecția de Stat în Construcții. Reprezentanții MLPDA verifică lucrările realizate până acum prin PNDL, pentru a vedea dacă datele transmise la minister corespund cu realitatea din teren. Dacă datele transmite de unitățile administrativ-teritoriale sunt reale, atunci ministerul va deconta facturile lucrărilor de până acum. În caz contrar, MLPDA nu va aloca fonduri pentru achitarea lucrărilor. Inspectorii ministerului au descoperit, deja, nereguli de zeci de milioane de lei. ”Corpul de control al ministrului a fost, în cursul unei săptămâni, în vizită la peste o sută de obiective, din mai multe județe, și a vizat solicitări la plată în valoare de peste 200 milioane lei (asfaltări, trotuare, canalizare, construcția/reabilitarea de școli, grădinițe ori dispensare, iluminat public). La câteva dintre obiective au fost identificate neconformități pentru valori cereri de plată de peste 21 milioane lei. În aceste cazuri, se va reveni periodic în control pentru a se remedia neconformitățile. Unde abaterile sunt grave, în acest caz, plățile sunt puse în pericol. Se poate vorbi clar despre furt! Asta pentru că, în raport cu solicitările la plată, realitatea din teren nu corespunde. Corpul de control a găsit drumuri ”subțiate”, unde stratul de asfalt din hârtii era de 47 de centimetri, iar la măsurători, când s-a intrat cu cupa escavatorului pe anumite porțiuni, s-a găsit asfalt de 10-15 centimetri. În acest caz, plata va fi oprită! Avertizez din capul locului că astfel de situații vor ajunge și de competența organelor de cercetare penală.”, a anunțat, zilele trecute, ministrul Ion Ștefan.
În aceste zile, Corpul de control al ministrului Lucrărilor Publice se află în Vrancea. Sunt verificate mai multe investiții derulate prin PNDL, atât în mediul rural cât și în orașe. În funcție de constatărilor inspectorilor de control, ministrul Ion Ștefan va dispune efectuarea sau nu de noi plăți către primăriile din județ.