Unul dintre eurodeputații care vor negocia Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027 al Uniunii Europene este europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European, Siegfried Mureșan este responsabil de coordonarea în interiorul grupului a domeniilor buget, dezvoltare regională, agricultură și control bugetar. „Va fi o luptă extrem de dificilă, iar eu mă voi implica total. În luna ianuarie vor începe negocieri extrem de dure pe bugetul UE pe următorii șapte ani. Dacă ajungem la un numitor comun în cadrul PPE, având în vedere că suntem forța determinantă în Comisia Europeană și cel mai mare grup în Parlamentul European, atunci această poziție va fi coloana vertebrală a acordului între toate forțele politice. De precizat că avem nevoie de un echilibru între vechile priorități și noile priorități. Până acum, cea mai mare parte a bugetului UE a mers în agricultură și în fonduri structurale și de coeziune – vechi priorități. Dar faptul că au fost vechi priorități nu înseamnă că sunt demodate. Dimpotrivă, ele și-au dovedit utilitatea în timp. Noile priorități sunt: mobilitatea tinerilor – căci e clar că tinerii vor crește, vor trăi, vor lucra într-o Europă unită – trebuie să fie bine pregătiți pentru asta, trebuie să acumuleze experiențe internaționale; apoi, investiții în cercetare, în inovare, în securizarea frontierelor externe ale UE, combaterea migrației ilegale, combaterea schimbărilor climatice.”
Siegfried Mureșan a precizat că două măsuri sunt absolut necesare în următorii șapte ani: creșterea contribuției statelor membre și debirocratizarea. „Statele dezvoltate, care oferă mai mult decât primesc, vor un buget cât mai mic. Însă trebuie să le explicăm: dacă dorești să investim mai mult în combaterea schimbărilor de climă, în protecția frontierelor externe ale UE, nu putem avea un buget mai mic. Căci Marea Britanie, un stat bogat, se va retrage cel mai probabil pe 31 ianuarie 2020. Trebuie să creștem un pic contribuția la bugetul UE și trebuie să folosim fondurile mai bine. Vestea bună este că noul procuror-șef european pune pe picioare cu mare viteză Parchetul European, care va deveni funcțional până la sfârșitul anului 2020. Și va combate mai bine și mai hotărât frauda și evaziunea cu fonduri UE. Cea de-a doua măsură este reducerea birocrației fiindcă, în momentul de față, beneficiarii de fonduri UE cheltuiesc o mare parte din sumă pe consultanți. Este un pachet de măsuri propus de PNL, care are susținerea PPE și, între timp, și a unei majorități în PE: 1. Aceleași reguli valabile pentru toți și bazate pe regulile din țările care au avut cea mai bună absorbție de fonduri UE; 2. Eficientizarea și mai buna coordonare a controalelor și a auditului: dacă azi te-a controlat o instituție și te-a găsit în regulă cu toate documentele, mâine să nu te mai poată controla o altă instituție din același motiv; 3. Digitalizare: fără arhive în original, timp de cinci ani după ce au încheiat un proiect pe fonduri europene. Digitalizare totală, atât la depunerea proiectelor, cât mai ales la arhivare.”