vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieIonel Cel-Mare își ”achită” funcția de vicepreședinte al CJ Vrancea

Ionel Cel-Mare își ”achită” funcția de vicepreședinte al CJ Vrancea

Înțelegerea politică PSD-ALDE și relația personală Oprișan-Cel-Mare își devoalează rezultatele odată cu ședințele de constituire a consiliilor locale. Desemnarea lui Ionel Cel-Mare în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea (deși PSD are singur majoritatea) este ”decontată” de către consilierii locali ALDE aleși pe 5 iunie. Sunt câteva localități din județ unde candidații ALDE au obținut rezultate bune și ar fi putut negocia pentru ei posturile de viceprimari. Cu toate acestea, concesiile PSD&Oprișan pentru ALDE&Cel-Mare se pare că se opresc la nivelul Consiliului Județean. În consiliile locale din județ, jocurile vor fi făcute în favoarea PSD, în ciuda nemulțumirilor aleșilor de la ALDE.
alde (1)O astfel de situație s-a petrecut în Consiliul Local Garoafa, acolo unde PSD nu deține majoritatea. Longevivul primar Gheorghe Maghiaru (PSD, primar din 1996) a obținut cu greu cel de-al șaselea mandat, cu 764 de voturi (36,20%). Principalii săi contracandidați au fost Marin Mărgeluș, ALDE, care a luat 688 de voturi (32,60%), și Laurențiu Diaconu, PNL, care a luat 430 de voturi (20,37%). Structura politică a Consiliului Local Garoafa este următoarea: 5 consilieri PSD, 4-ALDE, 3-PNL, 1-PNȚCD. ALDE și PNL l-au susținut pentru funcția de viceprimar pe Marin Mărgeluș, ALDE. Dar acest lucru nu a fost suficient, deși aveau majoritatea simplă de 7 voturi la 6. La ședință a fost prezent președintele ALDE Vrancea, Ionel Cel-Mare, care a supravegheat strict votul consilierilor ALDE. Decizia de a ceda în fața PSD i-a luat prin surprindere pe consilierii ALDE, mai ales pe liderul lor, Marin Mărgeluș. Acesta spera să obțină fără probleme postul de viceprimar în competiția cu Antonel Turcu, nominalizarea PSD. Totuși, după împărțirea buletinelor de vot pentru alegerea viceprimarului, Ionel Cel-Mare și-a luat consilierii deoparte, în afara sălii de ședință, și, după 15-20 de minute, a reușit să-i ”convingă” să voteze candidatul PSD. Bulversați, consilierii ALDE au revenit în sala de ședințe și au tăiat de pe buletinul de vot propriul candidat (inclusiv candidatul Marin Mărgeluș a votat cu contracandidatul său de la PSD!!!). Astfel, la numărarea voturilor, viceprimar al comunei Garoafa a fost (re)ales Antonel Turcu (PSD, fost la PDL), cu 10 voturi: 5-PSD, 4-ALDE, 1-PNȚCD. Paradoxal, pentru candidatul ALDE au votat doar cei 3 consilieri PNL.
Astfel de situații, în care speranțele consilierilor ALDE (în unele localități și ale consilierilor UNPR) s-ar putea nărui, sunt așteptate și în alte comune, la momentul constituirii consiliilor locale.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu