Astăzi dimineață, între orele 6.00 și 10.00, polițiștii de la Serviciul Rutier au instituit puncte de control pentru prevenirea accidentele rutiere în care sunt implicate mijloace de transport public care efectuează curse regulate și ocazionale. Polițiștii au verificat legalitatea transportului de persoane, respectarea traseului și a graficului de circulație cu opririle aferente, verificarea respectării capacității de transport, verificarea perioadelor de conducere și odihnă de către conducătorii auto și a existenței atestării metrologice a aparatului tahograf.
„În urma activităților desfășurate au fost controlate 86 de autovehicule, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 sancțiuni au fost aplicate pentru transport în autovehicul a unui număr mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare”, potrivit IPJ Vrancea.