sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateZeci de mii de lucrători MAI, în stradă în noaptea de Revelion...

Zeci de mii de lucrători MAI, în stradă în noaptea de Revelion și în primele zile ale anului 2020

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a susținut astăzi, 31 decembrie 2019, o videoconferință cu prefecții, privind asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică cu prilejul trecerii în noul an. „Scopul întâlnirii de astăzi este legat de perioada de iarnă, de ceea ce se întâmplă în zilele următoare cu prilejul sărbătorilor. Avem pregătite deciziile, intervențiile, tot ceea ce ține de nivelul cadrelor care sunt în misiune. În această seară sunt raportate 180 de manifestări culturale cu prilejul Anului Nou, la care vor participa estimativ 320.000 de persoane. La nivelul întregii țări sunt mobilizați 21.500 de lucrători, ofițeri, subofițeri şi alte cadre ai Ministerului Afacerilor Interne. Fiecare dintre dumneavoastră, pentru că toate județele sunteți parte din acest întreg al misiunilor naționale, trebuie să vă faceți datoria şi să coordonați foarte bine tot ceea ce ține de misiunile specifice, de fluența traficului, de informarea cetățenilor, de planificarea eficientă a resurselor umane, să dimensionați exact şi corect dispozitivele”, le-a transmis Marcel Vela prefecților în videoconferință. Ministrul le-a cerut prefecților să acorde o atenție sporită în ceea ce privește prevenția și combaterea utilizării și comercializării de materiale pirotehnice.
Pe rând, prefecții din toate județele țării au adus la cunoștința conducerii MAI problemele cu care se confruntă. “Drumurile din județul Vrancea sunt practicabile, nu sunt probleme deosebite. Avem patru focare active de pestă porcină africană la porc mistreț, am închis ultimul focar de PPA la porcul domestic, zilele trecute. În rest, domnule ministru, la nivelul județului Vrancea nu sunt probleme. Conducătorii instituțiilor din subordinea MAI sunt alături de noi, la datorie. Vă doresc un an plin de succese și realizări. La mulți ani!”, a transmis prefectul județului Vrancea, Gheorghiță Berbece, în videoconferință.
La final, prefectul Berbece le-a transmis un mesaj și șefilor instituțiilor din Vrancea, aflate în subordinea MAI, prezenți la videoconferință: “Am nădejde că o să îmbunătățim colaborarea interinstituțională, o să reușim împreună să identificăm punctele vulnerabile, să le găsim soluții și să dea Dumnezeu să avem un an cu împliniri, sănătate liniște, pace și voie bună!”, a transmis prefectul Gheorghiță Berbece. (Instituția Prefectului Județul Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu