vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieAu început lucrările la Casa de Cultură ”Emanoil Petruț” din Mărășești

Au început lucrările la Casa de Cultură ”Emanoil Petruț” din Mărășești

Primăria Mărășești anunță că au început lucrările de reabilitare la Casa de Cultură ”Emanoil Petruț” din oraș. Investiția este finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții (CNI), care a preluat clădirea în administrare pe parcursul derulării lucrării. Lucrarea a fost câștigată prin licitație de SC Icarus Trading SRL, din București, care s-a obligat, conform contractului să termine lucrările în 12 luni.

Reabilitarea Casei de Cultură este o investiție care prevede lucrări de anvergură. Interiorul clădirii va suferi reparații complexe, printre care demolarea tavanelor existente. Acoperișul va fi refăcut, în timp ce la pereți vor fi efectuate lucrări de reparații și izolare. Interiorul clădirii va fi complet modernizat și va beneficia de dotări noi pentru organizarea de evenimente. La toate acestea se adaugă instalații termice, sanitare, ventilații, sisteme de securitate la incendiu. De asemenea, spațiul de lângă clădirea Casei de Cultură va fi amenajat, cu trotuare, alei și instalații de iluminat.

”Ne bucurăm că în sfârșit demersurile făcute de noi dau roade și lucrările la Casa de Cultură au demarat. Reabilitarea acesteia înseamnă o reușită pentru noi, deoarece clădirea este una emblematică pentru orașul Mărășești”, a declarat primarul Valerică Chitic.

Casa de Cultură ”Emanoil Petruț” este una dintre cele mai mari și frumoase case de cultură ridicate în urmă cu peste trei decenii și a devenit o emblemă pentru oraș. Clădirea nu a beneficiat niciodată de reparații de când a fost dată în funcțiune.

 În anul 1977 a fost pusă piatra de temelie a Casei Științei și Tehnicii pentru Tineret, cum se numea atunci instituția de cultură, iar în anul 1984 a început să își desfășoare activitatea. Clădirea a aparținut Uniunii Tineretului Comunist până în 1989, după care a fost preluată de Biroul de Turism pentru Tineret până în 1992, când a trecut în proprietatea orașului. În anul 2001, la inițiativa Casei de Cultură, Consiliul Local Mărășești a hotărât ca instituția de cultură să poarte numele cunoscutului actor de teatru și film Emanoil Petruț, fiu al orașului.

Primăria Mărășești


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu