În vederea prevenirii și combaterii unor evenimente negative pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor contra patrimoniului pe perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea au efectuat verificări la un număr de 229 unități economice (84 super/market-uri, 43 casierii colectoare, 15 stații de comercializare a carburanților, 38 transporturi de valori și 49 alte unități care manipulează valori însemnate), ocazie cu care au fost aplicate 29 sancțiuni, în valoare de 30.500 lei. Cu acest prilej, solicităm tuturor administratorilor de unități economice să-și asigure unitățile la terminarea programului de lucru, să-și verifice funcționalitatea sistemelor de alarmă la efracție la parametri optimi, depozitarea numerarului să fie efectuată în seifuri agrementate din punct de vedere tehnic, iar transportul de numerar să se facă numai în condițiile expres prevăzute de lege. Orice eveniment negativ să fie sesizat instituției noastre de îndată, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun. Totodată, reamintim pe această cale faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012: regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, sunt obligate să asigure paza acestora, în baza analizei de risc la securitatea fizică. Paza unităților comerciale în conformitate cu prevederile legale se asigură prin una din formele prevăzute de legislația în domeniu, respectiv:
- în mod obligatoriu prin:
– pază fizică umană (pază proprie sau prin societăți specializate) sau
– existența unui sistem de detecție antiefracție (acesta având rolul de a detecta sau sesiza pătrunderea neautorizată în spațiile protejate).
- se recomandă:
– existența unui subsistem de televiziune cu circuit închis care să permită observarea/recunoașterea/identificarea persoanelor (acesta având un rol atât preventiv cât și de vizualizare a furturilor înregistrate atât pe timpul orelor de program când subsistemul de detecție la efracție este dezactivat, cât și în afara orelor de program);
– conectarea sistemului de alarmă antiefracție la dispeceratele zonale de monitorizare din cadrul societăților specializate (acesta are rolul de a sesiza tentativele de efracție de la obiectiv în dispecerat, care vor putea fi comunicate echipajelor de intervenție).
De asemenea, reamintim faptul că transporturile de valori monetare în cuantum de peste 10.000 euro ori echivalentul în lei a acestei sume, se efectuează în condiții speciale conform prevederilor planului de pază întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă, cu avizul poliţiei care este obligatoriu. Polițiștii vrânceni asigură administratorii de unități economice de întreaga disponibilitate faţă de problemele din domeniu şi sunt deschişi colaborării pentru identificarea celor mai bune şi eficiente soluţii în vederea protejării patrimoniului şi vieţii persoanelor. (IPJ Vrancea)