EducationUSA, cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucureşti, lansează competiția pentru programul Opportunity Funds, dedicat elevilor de liceu din clasele X-XI, care au nevoie de susţinere financiară pentru a aplica la studii în Statele Unite. Fondurile nu acoperă taxele de şcolarizare şi întreţinere în SUA, ci sunt destinate facilitării procesului de aplicaţie.
Condiţii de eligibilitate
Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
• Să aibă cetăţenie română sau să fi primit azil politic în România
• Să fie liceeni în clasele X-XI
• Să aplice la programe de licenţă în cadrul unor colegii sau universităţi acreditate din Statele Unite care oferă ajutor financiar integral
• Să poată demonstra o nevoie financiară reală
• Să aibă rezultate academice deosebite şi să dovedească potenţial de leadership.

Odată admişi în programul Opportunity Funds, elevii selectaţi vor participa în mod obligatoriu la un program de sesiuni lunare de consiliere educaţională gratuite susţinute de echipa Fulbright-EducationUSA online şi/sau la sediul Centrului de Consiliere Educațională Fulbright-EducationUSA. Termenul limită de înscriere este 20 ianuarie a.c. Detalii și formulare găsiți AICI. (sursa: Fulbright Romania)