sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăEconomicSe fac plățile pe agromediu

Se fac plățile pe agromediu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va începe, de săptămâna viitoare, să facă viramentele pentru schemele de agromediu, cu toate pachetele, de la 1 la 7. Aceste sume reprezintă, de fapt, un ajutor financiar suplimentar pentru fermieri. ”În ceea ce privesc plățile pe agromediu, suntem deja pregătiți de săptămâna viitoare să începem partea de 214, e vorba de actuala Măsură 10. Acolo avem cele mai multe angajamente care au început imediat după 2013 pentru că mulți fermieri au intrat în 2008 în schemă când am dat drumul la Măsura 214 și-au terminat angajamentul și au început altele noi. Colegii mei care gestionează fosta Axă II  mi-au confirmat că suntem deja pregătiți pentru a implementa partea de 214 cu toate pachetele, de la 1 până la 7”, a anunțat Florin Faur, directorul general al APIA, în cadrul unei conferințe de presă. Iată sumele pe care fermierii le așteaptă, în funcție de pachetul în care se încadrează:
Pachetul 1 – Pajişti cu înaltă valoare naturală – 124 euro/ha;
Pachetul 2 – Practici agricole tradiţionale – 58 euro/ha;
Pachetul 3 – Pajişti importante pentru păsări – 209 euro/ha;
Pachetul 4 – Culturi verzi– 130 euro/ha;
Pachetul 5 – Agricultura ecologică – 162 – 393 euro/ha;
Pachetul 6 – Pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.) – 240 euro/ha;
Pachetul 7 – Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu – 171 euro/ha.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu