vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăCulturăBiblioteca Județeană dă startul Zilei Internaționale a Cititului Împreună

Biblioteca Județeană dă startul Zilei Internaționale a Cititului Împreună

Şi în acest an, Ziua Internațională a Cititului Împreună, „ZICI”, va fi sărbătorită la nivel naţional, în data de 5 februarie, printr-o serie de lecturi publice, cu voce tare, la care sunt invitați să participe copiii de vârstă preșcolară şi elevi, însoțiți de părinți, bunici sau cadre didactice. Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea se alătură acestei iniţiative lectoriale – „Citim Împreună România” , devenită deja o tradiţie. Luni, 3 februarie 2020, începând cu ora  10, vom fi prezenţi la Căminul pentru persoane vârstnice din Focşani, pentru a preîntâmpina Ziua Internaţională a Cititului Împreună. Vom fi însoţiţi de scriitorul Ionel Marin, preşedintele Asociaţiei Cultural-Umanitare „Bogdania” din Focşani, de prietenii noştri de la Asociaţia Nevăzătorilor din România, filiala Vrancea şi de membrii Clubului de Lectură şi Teatru al Bibliotecii Judeţene. Vom sărbători lectura alături de seniori, prezentând sceneta „Critica de jos”, scrisă de Nina Casian şi interpretată de colegii noştri, şi un program cultural susţinut de membrii Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala Vrancea. Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea îşi continuă, şi în acest mod, misiunea de promovare în rândul comunităţii a valorilor culturii înalte şi de încurajare a vrâncenilor către carte şi lectură. (Sursa: Biblioteca Județeană)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu