vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFocsaniRotary VARANA Focşani: un an plin, cu proiecte în sprijinul comunităţii

Rotary VARANA Focşani: un an plin, cu proiecte în sprijinul comunităţii

La finalul anului rotarian 2015-2016, Manuela Hornea, preşedintele Clubului Rotary VARANA Focșani a făcut o sinteza a proiectelor în care a fost implicată organizaţia în această perioadă:

Comunicat de presă

”Be a gift to the world” a fost îndemnul pentru anul rotarian 2015-2016 și subliniază faptul că fiecare dintre noi are ceva de oferit, indiferent cine suntem, de unde suntem, ce vârstă sau ce meserie avem.
Acest îndemn a fost urmat de Clubul Rotary VARANA Focșani care, ajuns în cel de-al optulea an de activitate, a continuat proiectele legate de sănătate: organizarea ”triatlonului sănătății” la Promenada Inimilor, marcarea Zilei Mondiale a Diabetului, acordarea printr-un parteneriat cu Spitalul Militar de Urgență din Focșani de consultații medicale gratuite pentru 240 de persoane fără venituri sau cu venituri mici din Vrancea.
Un proiect important al Clubului Rotary VARANA a fost și ”Focșani Summer Blues Festival”, o premieră muzicală și un spectacol de excepție pentru orașul nostru, prin care s-au strâns fonduri pentru un scop caritabil.
Tot pentru folosul comunității a fost dotat un cabinet medical din Coroteni, comuna Slobozia Bradului și s-a realizat modernizarea și utilarea sălii de mese a Secției de Interne a Spitalului Militar de Urgență din Focșani. De asemenea, Clubul s-a implicat în campania ”End Polio Now”, acțiune importantă la nivel mondial împotriva poliomielitei.
Printre prioritățile Rotary VARANA au fost și copiii. Membrii Clubului au mers de Crăciun cu daruri la copiii din Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Copiii cu Dizabilități din Vrancea. O altă inițiativă a fost ”Dinți frumoși, copii sănătoși”, proiect de profilaxie și educație dentară iar pe 1 iunie 2016, de Ziua Copilului, membrii Rotary VARANA au sprijin financiar 10 copii cu rezultate foarte bune la învățătură dar cu o situație materială precară.
Îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru copiii talentați ai Liceului de Arte din Focșani a fost obiectivul realizat al unui alt proiect important, Balul de Caritate ”Sunete pentru Suflet” prin care au fost strânse fondurile necesare achiziționării unui set de instrumente muzicale noi și performante.
Tot pentru copiii s-au concretizat și următoarele proiecte: o donație făcută de Paște pentru șase copii din Odobești fără posibilități financiare, care au ajuns într-o situație și mai dificilă din cauza unui incendiu și care au primit din partea Clubului haine, mâncare, rechizite și dulciuri. Doi copii talentați de la Centrul de Zi ”Dănuț” au fost sponsorizați de Rotary VARANA să participe într-o tabără cu specific artistic, iar 10 copii cu posibilități financiare reduse dar cu rezultate bune la învățătură au fost sprijiniți, prin plata integrală, să meargă în tabară la mare în stațiunea Eforie.
Pentru viața culturală a comunității noastre Rotary VARANA a sprijinit evenimentul Reuniunea Corală ”Colinde, colinde..”, realizarea Cuibului Democrației în cadrul Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” din Focșani și organizarea concertului caritabil al celui mai mare artist de jazz și blues al țării – AG Weinenberger.
Rotary VARANA Focșani mulțumește celor care au fost alături de membrii săi și s-au implicat în activitățile și proiectele sale: sponsorilor care au sprijinit material și financiar inițiativele Clubului pentru sprijinirea comunității, mass-mediei care a promovat proiectele și obiectivele realizate, tuturor membrilor Clubului pentru implicare și dăruire, voluntarilor care au fost alături de noi și au fost un real ajutor în acțiunile noastre.
La final de an rotarian 2015-2016 transmitem cele mai bune gânduri noului Președinte al Clubului Rotary VARANA pentru anul 2016-2017, să fie un an plin de proiecte frumoase, de realizări în sprijinul oamenilor sau a cauzelor care ne înconjoară zi de zi, de zâmbete alături de colegii din Club și de câți mai mulți voluntari implicați în proiectele noastre care vor purta în noul an rotarian deviza ”Rotary Serving Humanity”.
Manuela Hornea
Președinte 2015 – 2016
Clubul Rotary VARANA Focșani


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu