vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăCulturăComedie explozivă, peste o lună, la Teatrul Focșani

Comedie explozivă, peste o lună, la Teatrul Focșani

O comedie explozivă despre ingredientele intense ale vieții – iubire, trădare, entuziasmul contagios al tinereții și crizele comice ale maturității. Un spectacol în care hohotele de râs se împletesc cu emoția autentică, transmisă cu incontestabil talent de nume reprezentative ale noii generații de aur a teatrului românesc.
Acțiunea gravitează în jurul familiei formate din Maurice (Marius Manole), Margaret (Medeea Marinescu) şi fiica lor Adele (Diana Roman). Ajunşi în preajma vârstei de 40 de ani, cu o fiică de 20, cei doi părinţi par să fie într-o căutare perpetuă a unui ideal nedefinit, tânjind mereu după altceva decât ceea ce le-a oferit viaţa până în acel moment. Existenţa lor ia o turnură neaşteptată atunci când Adele, tânără studentă, anunţă că trăieşte o poveste de dragoste şi aşteaptă un copil de la nimeni altul decât profesorul ei Vincent (Vlad Zamfirescu). Iar tatăl Adelei, Maurice (Marius Manole) traversează criza vârstei de mijloc crezând că îşi va găsi fericirea chiar în braţele veselei Monique (Mirela Oprişor), sora iubitului fiicei sale. Ce se întâmplă când protagoniştii acestui scenariu ajung faţă în faţă, veţi descoperi asistând la spectacol.
Spectacolul va fi marți, 3 martie, la Sala Teatrului ”Mr. Gh. Pastia” Focșani, de la ora 19:00.
Prețul unui bilet: 100 lei. Informații și rezervări: 0731.02 769. (sursa: Teatrul Focșani)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu