duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneGuvernul a extins programul ”Masă caldă”. Patru unități de învățământ din Vrancea,...

Guvernul a extins programul ”Masă caldă”. Patru unități de învățământ din Vrancea, incluse în acest program

Guvernul României a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, program cunoscut şi sub titulatura de „Masa caldă”. În anii anteriori, acesta funcţionat în 50 de unităţi de învăţământ. Începând din semestrul al II-lea al anului şcolar 2019-2020, programul „Masa caldă” se va desfăşura în 150 de unităţi de învăţământ.
Decizia de extindere cu 100 de noi unităţi de învăţământ are la bază efectele pozitive generate asupra beneficiarilor direcţi şi indirecţi. Studiile de impact au arătat că această măsură a avut ca efect scăderea ratei abandonului şcolar, diminuarea absenteismului, precum şi formarea deprinderii, la copii, pentru o alimentaţie sănătoasă.
Astfel, în perioada derulării activităţii didactice, preşcolarii şi elevii din cele 150 de unităţi de învăţământ vor primi, cu titlu gratuit, un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita valorii zilnice de 10 lei/beneficiar (inclusiv TVA). Comparativ cu anul precedent, numărul beneficiarilor programului este mai mare cu 41.888 de elevi, însumând pentru anul în curs un număr total de 65.343 de elevi. Suma estimată, necesară implementării programului pentru anul 2020, este de 81.983 mii lei.
Procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor alimentare/mesei calde se organizează la nivelul fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale şi se stabileşte potrivit prevederilor legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice. Derularea programului de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari şi elevi face parte din acţiunile Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru realizarea unui obiectiv major al politicilor sale educaţionale: asigurarea accesului echitabil şi nediscriminatoriu la o educaţie de calitate pentru toţi copiii şi tinerii din România. (Biroul de Comunicare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării)

Potrivit listei oficiale, județul Vrancea figurează cu 4 unități de învățământ în acest program: Liceul Tehnologic ”Eremia Grigorescu” Mărășești, Școala Gimnazială ”Principele Grigore Ghica și Principesa Aristița Ghica” Sihlea, Școala Gimnazială Păunești, Școala Gimnazială ”Prof. Grozea Nicu” Răstoaca.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu