Pesediștii vrânceni și-au ales, ieri, și membrii structurilor de conducere și ai comisiilor speciale, conform statutului partidului. Alegerea acestora s-a făcut la fel ca la președintele organizației, prin ridicare de mâini, fără contracandidați. Echipa de conducere a PSD Vrancea este, în mare parte, aceeași ca până acum. Cei șase vicepreședinți sunt deputații Rodica Boboc, Angel Tîlvăr și Nicușor Halici, consilierul județean Vasile Melinte, directorul economic al CUP Focșani, Bogdan Matișan, și fostul deputat Victor Roman. Secretar general al organizației a fost reales deputatul Dragoș Bîrlădeanu. Și trezorierul organizației este același – Claudia Ionescu, managerul Administrației Piețelor Focșani. În cadrul conferinței județene s-au desemnat și delegații PSD Vrancea care vor participa la congresul național al partidului, ce va avea loc, probabil, pe 29 februarie.
- Advertisment -