Se împlinesc anul acesta, pe 19 februarie, șapte ani de la pierderea unuia dintre intelectualii de marcă ai Vrancei, profesorul şi criticul literar Mircea Dinutz. După o perioadă de avataruri profesionale, Mircea Dinutz se stabileşte la Focşani, în anul 1984, şi începe o lungă perioadă didactică, începând cu anul 1986. După 1990, până în anul 1997, a predat la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” apoi, până în anul 2009, a fost profesor al Colegiului Naţional „Unirea”. Timp de cinci ani, 2008-2013, a fost redactor-şef al Revistei Pro Saeculum din Focşani.
Profesor, critic literar, publicist, autorul a numeroase studii, articole, cărţi, colaborator la prestigioase reviste literare, cititor împătimit şi pedagog desăvârşit, Mircea Dinutz a fost iubit de elevii săi, apreciat şi respectat de colegi şi de toţi cei dedicaţi actului cultural de calitate. Apropiat al bibliotecii noastre, colaborator câţiva ani al Revistei Lector, editată de instituţia noastră, profesorul Mircea Dinutz şi-a încredinţat întreaga bibliotecă, în anul 2010, prin testament, Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. Trei ani mai târziu, după prematura sa dispariţie, cărţile au ajuns la bibliotecă, înfiinţându-se Fondul „Mircea Dinutz”, cu un număr de 2446 exemplare, înregistrate în baza de date a bibliotecii. De asemenea, la biroul Carte veche. Colecţii speciale, se află colecţia de mape de lucru, plicuri tematice şi câteva colecţii de reviste culturale locale, grupate sub denumirea Fond „Mircea Dinutz – laborator de creaţie”. O parte din aceste materiale vor fi expuse de biblioteca noastră, sub titlul Mircea Dinutz – Profesor – mentor – model, la Sediul Central – parter, din str. Mihail Kogălniceanu, nr. 13. Purtând adâncă recunoştinţă profesorului Mircea Dinutz pentru încrederea de a ne fi lăsat cărţile sale, care i-au fost prieteni nedespărţiţi o viaţă întreagă, vă invităm să reflectaţi, împreună cu noi, la cuvintele pe care ni le-a lăsat ca un altfel de moştenire: „Să fim competitivi cu Timpul şi cu Noi înşine. E singurul lucru care ar trebui să conteze!”. (Biblioteca Județeană Vrancea)