vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSportCei mai buni de la EURO 2016

Cei mai buni de la EURO 2016

Specialiștii UEFA au stabilit ierarhiile după fluierul final al Campionatului European de Fotbal. Cel mai bun jucător a fost desemnat francezul Antoine Griezmann, care a devenit și golgeterul turneului final, cu 6 reușite. „Antoine Griezmann a fost un pericol pentru porţile adverse în fiecare meci jucat. A muncit pentru echipă şi are o tehnică extraordinară, dar şi viziune şi finalizări de calitate. Observatorii tehnici au decis în unanimitate că el a fost cel mai bun jucător al turneului”, a declarat Ionuţ Lupescu, șeful Comisiei Tehnice a UEFA. Griezmann a fost urmat în clasamentul golgeterilor de 6 fotbaliști cu câte 3 goluri fiecare: Ronaldo, Giroud, Payet, Bale, Nani și Morata. Cel mai rapid jucător de la EURO 2016 a fost francezul Kingsley Coman care a alergat cu o viteză de 32,8 km/h. Portarul cu cele mai multe șuturi parate – 27 – a fost islandezul Hannes Halldorsson. Iată și primul 11 de la EURO 2016, în opinia specialiștilor UEFA:
Rui Patricio (Portugalia) – Joshua Kimmich (Germania), Jerome Boateng (Germania), Pepe (Portugalia), Raphael Guerreiro (Portugalia) – Joe Allen (Țara Galilor), Toni Kross (Germania) – Dimitri Payet (Franța), Aaron Ramsey (Țara Galilor), Antoine Griezmann (Franța) – Cristiano Ronaldo (Portugalia).
Campionatul European de Fotbal din Franța a fost primul turneu final cu 24 de participante. S-au jucat, în total, 51 de meciuri și s-au înscris 108 goluri. România a obținut un singur punct în grupa A, după 1-1 cu Elveția. Franța ne-a învins cu 2-1 iar Albania cu 1-0. Cele două goluri ale reprezentativei României au fost înscrise de Bogdan Stancu, ambele din penalty.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu