15 persoane fizice și 11 firme din comuna Vidra, care se ocupă cu producerea de cărbuni din lemn au fost verificate de poliţie, într-o acţiune de control asupra producerii şi comercializării mangalului, precum şi a achiziţiei de material lemnos, informează IPJ Vrancea:
La data de 8 iulie a.c., pe raza comunei Vidra s-a desfăşurat o acțiune pentru verificarea legalităţii producţiei cărbunilor. Acţiunea a avut ca obiectiv principal impunerea unor măsuri de reglementare a activităţii de producere şi comercializare a cărbunilor şi de verificare a legalităţii achiziţiilor de materii prime folosite în activitatea de producere a mangalului.
În urma activităţilor desfăşurate au fost verificate 11 persoane juridice și 15 persoane fizice, fiind aplicate 28 de sancțiuni, din care 3 conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor acte ilicite de comerţ, 18 conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, 2 conform Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, 2 conform H.G. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingerea incendiilor și 3 conform O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. De asemenea, în cadrul acestei acțiuni s-a confiscat cantitatea de 41.2 m.c. material lemnos, precum și 20 butoaie din tablă.
Exemple:
În cadrul acțiunii a fost efectuat un control de specialitate la o persoană fizică autorizată, ocazie cu care s-a constatat că nu respectă prevederile O.U.G. nr. 196/2005. Împotriva acesteia a fost luată măsura principală a sancţionării contravenţionale în valoare de 5.000 lei şi măsura complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă determinată.
De asemenea, cu ocazia controlului efectuat la alte două persoane fizice autorizate s-a stabilit faptul că acestea desfăşurau activităţi economice cu încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010.
În cauză a fost aplicată măsura principală a sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 5000 lei şi măsura complementară de confiscare a cantităţii de 10 m.c. lemn foc.
La data de 8 iulie a.c. polițiștii au depistat pe DN 2D, în municipiul Focşani, un bărbat care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3.27 m.c. cherestea tivită din specia răşinoase, fără documente legale de provenienţă (aviz de provenienţă secundar).
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform art. 19, alin. (1), lit. b din Legea nr. 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii mai sus menţionată.
În aceeași zi, pe albia majoră a râului Putna a fost depistată o femeie care a desfăşurat activităţi de producţie prin fabricarea combustibilului solid, respectiv cărbuni din lemn.
La fața locului s-au găsit 20 de butoaie din tablă a câte 200 de litri, fără capac la ambele părţi şi cantitatea de 4 m.c. material lemnos, activitatea desfăşurându-se fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
În cauză s-a dispus ca măsură principală sancţionarea contravenţională a femeii conform Legii 12/1990 şi Legii 171/2010, iar ca măsură complementară confiscarea materialului lemnos şi a celor 20 de butoaie metalice.
La data de 8 iulie a.c., polițiștii au depistat un bărbat din localitate care deţinea 4 m.c. material lemnos, respectiv lemn foc răşinoase, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, fiind aplicată măsura principală a sancţionării contravenţionale, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea cantității de material lemnos.
Verificările sunt continuate de către specialişti ai Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Vrancea.
În urma activităţilor desfăşurate s-a reuşit estomparea fenomenului de fabricare ilegală a combustibulului solid, respectiv cărbuni din material lemnos, activităţile pe această linie urmând a rămâne în atenţia instituţiilor participante pentru determinarea agenţilor economici şi a persoanelor fizice să desfăşoare această activitate cu respectarea prevederilor legale.
(IPJ Vrancea)