AJFP Vrancea a depăşit programul de încasări pentru primele 6 luni din acest an, la bugetul general consolidat fiind adunată o sumă de 364,41 milioane lei. Peste un sfert din totalul veniturilor bugetare reprezintă sume atrase suplimentar, ca urmare a celor 418 acţiuni de verificare făcute de inspecţia fiscală. Pentru restanţieri, AJFP Vrancea a comunicat peste 18.000 somaţii de plată. a poprit peste 5500 de conturi bancare şi a instituit câteva zeci de sechestre, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei:
Activitate AJFP Vrancea semestrul I 2016
Colectarea veniturilor la bugetul general consolidat
În semestrul I 2016, totalul veniturilor bugetare realizate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea este de 364,41 milioane lei, gradul de realizare a programului de încasări fiind de 110,88%.
Încasările la bugetul general consolidat au următoarea structură:
– buget de stat – 178,87 milioane lei (grad de realizare program încasări 124,28%);
– buget asigurări sociale de stat – 117,8 milioane lei (grad de realizare program încasări 100,79%).
– buget fond naţional unic de asigurări sociale de sănătate -63,09 milioane lei (grad de realizare program încasări 117,20%);
– buget asigurări pentru şomaj – 4,65 milioane lei (grad de realizare program încasări 124,50%).
În cadrul bugetului de stat situaţia privind realizarea veniturilor bugetare pe surse se prezintă astfel:
Impozit pe profit – 20,43 milioane lei;
Taxa pe valoarea adăugată – 53,66 milioane lei;
Impozit pe venit – 74,26 milioane lei;
Accize – 7,32 milioane lei;
Alte impozite şi taxe – 23,20 milioane lei.
Comparând încasările realizate în semestrul I 2016 cu cele realizate în aceeaşi perioadă a anului precedent se constată o creştere a acestora cu 14,46%.
Inspecţie fiscală
În semestrul I 2016 suma atrasă suplimentar de structura de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea la bugetul general consolidat, urmare celor 418 verificări efectuate, a fost de 94,72 milioane lei.
Atunci când în timpul acţiunilor de inspecţie fiscală s-a considerat că există pericolul ca agentul economic să se sustragă, să îşi ascundă, ori să îşi risipească patrimoniul s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală. Astfel, în perioada de referinţă au fost instituite 23 măsuri asiguratorii în valoare de 49,84 milioane lei.
Pentru nerespectarea prevederilor legale în semestrul I 2016 au fost aplicate 110 amenzi contravenţionale în valoare de 117,3 mii lei.
De asemenea, în cazul în care în timpul acţiunilor de inspecţie fiscală s-au depistat fapte care au întrunit elemente de natură infracţională s-au înaintat sesizări către organele abilitate pentru continuarea cercetărilor în vederea stabilirii îndeplinirii condiţiilor privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Astfel, au fost înaintate de la începutul anului 2016, 13 sesizări penale pentru un prejudiciu adus bugetului general consolidat de 36,60 milioane lei.
Executare silită
De la începutul anului 2016, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea a recuperat prin aplicarea măsurilor de executare silită de la contribuabilii care nu au înţeles să-şi plătească de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, suma de 31,66 milioane lei, reprezentând 9,03% din totalul încasărilor la bugetul general consolidat.
Ca măsuri întreprinse pentru recuperarea obligaţiilor restante, în conformitate cu prevederile legale, se numără:
– comunicarea a 18.746 somaţii de plată (10.659 la persoane fizice şi 8.087 la persoane juridice) în sumă de 95,83 milioane lei;
– poprirea unui număr de 5.568 conturi bancare pentru o valoare a creanţelor 32,35 milioane lei;
– poprirea unui număr de 1.288 terţi pentru o valoare a creanţelor de 12,61 milioane lei;
– instituirea unui număr de 48 sechestre asupra bunurilor mobile pentru o valoare a creanţelor în sumă de 5,35 milioane lei.
– instituirea unui număr de 14 sechestre asupra bunurilor imobile pentru o valoare a creanţelor în sumă de 14,40 milioane lei.
Biroul comunicare şi servicii interne