duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateMăsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului în județ

Măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului în județ

Astăzi, prefectul Gheorghiță Berbece a convocat şedința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, pentru a stabili măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecției populației cu noul CORONAVIRUS 2019. Cele 12 puncte ale hotărârii adoptate au fost dezbătute de reprezentanții tuturor instituțiilor implicate și votate în unanimitate. Printre altele, s-a solicitat ca toate instituțiile membre în CJSU Vrancea, cu responsabilități în domeniu, și organizațiile non-guvernamentale (asociații de voluntari, ONG-uri, Biserică) care pot asigura sprijin în acest sens, să ia măsuri pentru sprijinirea cetățenilor în vederea asigurării alimentației necesare și a altor necesități de trai pe perioada cât aceștia se află în izolare la domiciliu, conform unor planuri de acțiuni adoptate de fiecare instituție în parte.
Direcția de Sănătate Publică Vrancea va întocmi, în regim de urgență, protocoalele de colaborare, dar și celelalte documente necesare, cu instituțiile sau organizațiile partenere ce pun la dispoziție spații identificate în vederea carantinării persoanelor asimptomatice, suspectate a fi infectate cu noul virus, care sosesc din localitățile aflate în carantină și sunt situate pe teritoriul altor state. Iar cum transmiterea informațiilor corecte joacă un rol important, comunicarea cu mass-media în legătură cu toate acțiunile care vizează măsuri pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului COVID-19 pe teritoriul României se va realiza în regim „voce unică”, asigurată de către Direcția de Sănătate Publică Vrancea. (comunicat Prefectura Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu