sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateFOTO Specialiști din cadrul DGASPC Vrancea, premiați în cadrul ”Galei Mama”

FOTO Specialiști din cadrul DGASPC Vrancea, premiați în cadrul ”Galei Mama”

„Gala Mama” este un un eveniment organizat de Consiliul Tinerilor Instituționalizați, o echipă de oameni inimoși care a simțit cum este să trăiești fără grija unor părinți și care încearcă din răsputeri să ofere copiilor liniștea și armonia unei familii. „Gala Mama” este o gală unde copiii instituționalizați pot să-și exprime respectul față de cei pe care îi consideră familia lor. Duminică, 8 martie, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București, a avut loc loc evenimentul dedicat tuturor profesioniștilor care lucrează cu copiii și tinerii instituționalizați, aici fiind reuniți atât asistenţi sociali cât și reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, politicieni și jurnalişti implicaţi în campanii sociale la nivel central şi local. Asistenții sociali, dar și persoanele și organizațiile care s-au remarcat pe parcursul ultimului an în acest domeniu au fost premiați în cadrul festivității.

În cadrul galei au fost 12 categorii de premii, specialiștii din cadrul DGASPC Vrancea obținând premii la cinci categorii: Cel mai bun proiect pentru incluziunea socială a tinerilor institutionalizați- Premiul III, Centrul de Asistență și Sprijin Focșani cu proiectul ”România Mea”, proiect aflat la a cincea ediție anul acesta. Obiectivele atinse prin desfășurarea acestui proiect au fost exersarea capacității copiilor de socializare, empatie, autoresponsabilizare și solidaritate; Cel mai bun asistent social- Premiul I Ana Maria Cârjan- asistent social principal, CAS Focșani; Cel mai ascultător psiholog- Premiul II Lavinia Budescu- Psiholog, Centrul de Recuperare Copii cu Tulburări de Dezvoltare; Cel mai bun educator- Premiul I Loredana Gherghe, Educator CAS Focșani; Cel mai bun manager de centru- Premiul I Mihaela Lovin, Șef Centru CAS Focșani. Apreciem aceste premii ca fiind cea mai mare formă de recunoaștere, având în vedere faptul că nominalizările au fost făcute, cu cea mai mare discreție, de către copiii ocrotiți în cadrul Centrului de Asistență și Sprijin Focșani. (sursa: DGASPC Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu