vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaMERALocalnic din Mera, amendat cu 2.500 lei pentru că a dat foc...

Localnic din Mera, amendat cu 2.500 lei pentru că a dat foc unor deșeuri. Focul s-a extins pe 5 hectare, până în apropierea unei păduri

Joi, 12 martie a.c., personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Anghel Saligny” al judeţului Vrancea au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 2500 lei, unui cetăţean din satul Vulcăneasa, comuna Mera, după ce acesta nu a respectat măsurile ce se impun la arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi. Incendiul provocat de persoana în cauză s-a extins la două grădini învecinate, afectând o suprafaţă de aproximativ 5 ha. Cu toate că exista posibilitatea propagării incendiului la fondul forestier, focul a fost stins în limitele găsite de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mera şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Odobeşti.

Atragem din nou atenția asupra faptului că, ”ARDEREA VEGETAŢIEI USCATE ŞI A RESTURILOR VEGETALE ESTE STRICT INTERZISĂ!” dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici. Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, acesta fiind emis prin grija primarului de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă sau persoana desemnată în acest sens. De asemenea, conform legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, persoanele fizice şi juridice au obligativitatea de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului şi fără informarea, în prealabil, a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. De la începutul anului au mai fost aplicate încă trei sancțiuni în cuantum de 2500 lei fiecare. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu