Comisia pentru învățâmânt a Camerei Deputaților a avizat favorabil modificarea Legii educației naționale care prevede acordarea unor tichete în valoare de 200 de lei pentru plata serviciilor de tipul „școală după școală” pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv.
“Valoarea tichetului este stabilită în funcție de indicatorul social de referință și se indexează anual cu indicele de inflație. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev și cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parțial, costurile școlii sau ale organizațiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii după finalizarea lecțiilor, se arată în expunerea de motive.
Tichetul se acordă pe baza unei cereri din partea părintelui sau reprezentantului legal al copilului și se realizează pentru fiecare copil în parte, la sfârșitul fiecărui an școlar, sau la momentul înscrierii la școală. Programul „Școală după școală” este asigurat din finanțarea de bază, se mai arată în documentul citat. Școlile sunt cele care decontează serviciul”, potrivit Agerpres.
Proiectul ar urma să intre în vigoare începând cu anul școlar 2016-2017 și a fost inițiat de deputații PNL Raluca Turcan și Claudia Boghicevici. Decizia finală va aparține Senatului.