Ceea ce era de așteptat se va întâmplă. Elevii și cadrele didactice vor fi în vacanță până după sărbătorile de Paști. Președintele Klaus Iohannis va decreta stare de urgență și se vor lua noi măsuri de combatere a răspândirii virusului COVID-19. Una dintre aceste măsuri va viza și sistemul de învățământ. Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie a anunțat, deja, că perioada în care se suspendă cursurile școlare va fi extinsă. ”Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”, a spus ministrul Educației pentru hotnews. Școlile fuseseră închise pe 11 martie, cu termen provizoriu până pe 22 martie. Însă, în contextul actual, elevii nu se vor întoarce la școală, cel mai probabil,până pe 21 aprilie. Paștele ortodox este, în acest an, pe 19 aprilie.
Ministrul Educației: ”Până după Paști școlile sunt închise”
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -