Cadrele medicale de la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani au avut parte, astăzi, de un strop de bucurie. Tensiunea perioadei pe care o traversăm cu toții, dar cu precădere cadrele medicale, a avut un moment de destindere atunci când unitatea medicală a fost invadată de flori. Fosta jurnalistă Mihaela Meca, acum implicată într-o afacere cu flori și organizare de evenimente, s-a gândit să le facă o surpriză cadrelor medicale de la Spitalul Județean și să le aducă zâmbetul pe buze. ”Florile proaspete din magazinul nostru au ajuns astăzi la medici și asistenți. Din motive de siguranță a sănătății, am respectat toate restricțiile medicale impuse. În schimbul florilor, am primit zâmbete și bucurie de la oameni care merită tot ce este mai frumos, datorită meseriei pe care o au. (…) Îmi doresc să ne fie bine tuturor și să ne vedem sănătoși! Vă-mbrățișez de la distanță și sunt sigură că TOTUL VA FI BINE!”, a scris Mihaela Meca pe Facebook.
- Advertisment -