luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocietateMinisterul Sănătății: durata de vindecare la coronavirus este între 2 și 6...

Ministerul Sănătății: durata de vindecare la coronavirus este între 2 și 6 săptămâni

În cazul persoanelor care fac forma ușoară sau moderată a bolii, vindecarea nu apare mai devreme de 2 săptămâni de la apariția primelor simptome. Pentru persoanele care fac o formă severă a infecției cu coronavirus, vindecarea poate dura până la 6 săptămâni, dar cel mai frecvent o lună.
Datele curente ne arată că 1 din 5 persoane infectate cu coronavirus vor dezvolta o formă severă a bolii. Date fiind duratele lungi necesare vindecării, în cazul unui număr mare de persoane infectate cu coronavirus există riscul semnificativ al aglomerării spitalelor și chiar a depășirii capacității lor. Astfel de fenomene sunt întâlnite în Italia sau în China.
De aceea este esențial să încetinim ritmul de infecție cu coronavirus pentru a evita suprasolicitarea medicilor și asistenților noștri medicali. Cea mai eficientă metodă dovedită prin care putem face asta este reducerea sau restrângerea contactelor sociale.
Vă rugăm evitați contactul direct cu alte persoane, evitați deplasările și zonele aglomerate, păstrați o distanță de cel puțin 1,5 metri (cât 3 pași) față de alte persoane. Doar respectând cu toții regulile, ne putem apăra de acest virus. (comunicat Ministerul Sănătății)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu