duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAdministratiePNL poate ”asigura” majoritatea de două treimi pentru PSD în Consiliul Local...

PNL poate ”asigura” majoritatea de două treimi pentru PSD în Consiliul Local Focșani

Primul punct pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Focșani din 28 iulie este proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului consilierului local PNL Ion Ștefan (acesta a demisionat din Consiliul Local). Numai că acest proiect nu este urmat și de un altul referitor la validarea supleantului de pe lista da candidați PNL. Este vorba de FFS300x250Laura Mihaela Ciocoeaș, care ar putea intra în Consiliul Local Focșani abia la sfârșitul lunii august. Astfel, în CL Focșani vor fi 13 consilieri ai puterii PSD-UNPR-ALDE-independent și 7 consilieri PNL. Pentru majoritatea de două treimi, adică 14, ar mai fi nevoie doar de un vot. Acesta ar putea fi asigurat de Ionuț Filimon, exclus din PNL și extrem de supărat, în consecință, pe conducerea PNL Vrancea.

Ionut Filimon PNL CLExcluderea lui Filimon va fi validată de Biroul Politic Județean al PNL Vrancea abia sâmbătă, 23 iulie. Iar solicitarea PNL de încetare a mandatului lui Ionuț Filimon ar putea ajunge la secretarul municipiului Focșani cel mai devreme în cursul zilei de luni, 25 iulie. Atât secretarul municipiului, Eduard Corhană, cât și funcționarii Primăriei Focșani (cunoscuți, de altfel, ca susținători ai PSD) ar putea invoca lipsa de timp și faptul că solicitarea PNL ar fi fost transmisă cu întârziere și nu ar mai putea fi întocmit un proiect de hotărâre în consecință pentru ședința de joi, 28 iulie. Astfel, Filimon ar mai putea rămâne o perioadă consilier local. De asemenea, al ar putea contesta în instanță decizia PNL și, prin urmare, încetarea mandatului său de consilier local s-ar putea aplica în CL Focșani abia peste câteva luni. În acest răstimp, Filimon ar putea face niște jocuri personale în legislativul focșănean (și nu numai) în propriul interes, în avantajul PSD și în dezavantajul PNL.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu