vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateA început procesul excomunicaţilor vrânceni din Biserica Ortodoxă

A început procesul excomunicaţilor vrânceni din Biserica Ortodoxă

Astăzi, la secția de Contencios a Tribunalului Vrancea a început procesul dintre persoanele sancționate cu excomunicarea și oprirea de la Sfânta Împărtășanie și Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, for care a luat această decizie.

Practic, enoriașii sancționați solicită instanței de judecată să anuleze acest act administrativ, în vreme ce apărătorul Arhiepiscopiei spune că instanțele civile nu își au rostul în astfel de acțiuni, întrucât Biserica Ortodoxă Română are propriile organe de judecată recunoscute de statul român.

În cadrul procesului de astăzi, la care au luat parte toate cele nouă persoane sancționate de Arhiepiscopie, s-a bătut foarte mult moneda pe ceea ce înseamnă termenul de „mirean”. În vreme ce apărătorul reclamanților susține că mireanul nu este egal ca statut cu enoriașul și are o anumită calitate, apărătorul bisericii spune că ambii termeni înseamnă absolut același lucru.

Pe data de 22 octombrie, instanța se va pronunța cu privire la excepțiile invocate, legate de competența sa de a judeca acest proces. Judecătorul cauzei a cerut însă ca până atunci să-i fie pusă la dispoziție clarificările legate de termenul mirean.


ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Mirenii judecati in baza Regulament al autoritatilor canonice si disciplinare si al instantelor de judecata ale BOR sunt mentionati clar in art. 2, astfel: „prezentul Regulament se aplica tuturor clericilor, monahilor si mirenilor de la unitatile bisericesti si din administratia bisericeasca din Romania si din afara granitelor tarii, din invatamantul teologic universitar, profesorilor de religie, clericilor din institutii publice si private, clericilor si monahilor pensionati, studentilor de la facultatile de teologie ortodoxa si absolventilor de teologie, precum si altor persoane care activeaza din incredintarea si binecuvantarea (aprobare scrisa) a autoritatilor canonice bisericesti”.

Comentariile sunt închise.


- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu