În premieră pentru reşedinţa de judeţ, Primăria Focșani va avea un administrator public (sau altfel numit city manager). Consilierii locali au votat înființarea acestei funcții și criteriile care vor sta la baza selecției. Hotărârea adoptată de consilieri asigură cadrul legal pentru ca șeful PSD Vrancea să-și planteze un om de bază alături de primarul Cristi Misăilă. Administratorul public va avea atribuțiile pe care i le deleagă primarul, acestea putând fi foarte largi, inclusiv de ordonator de credite. Condițiile stabilite de aparatul de specialitate al Primăriei Focșani pentru angajarea unui administrator public au suferit o completare importantă în plenul ședinței de Consiliu Local. La condiția de studii, proiectul inițial prevedea ca aspiranții să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul economic. Dar tocmai cel pe care PSD&Oprișan vor să-l planteze în coasta proaspătului primar Misăilă, Ghiocel Iulian Matache, nu se încadrează la această condiție eliminatorie. Astfel că, în plenul ședinței, consilierul local Bogdan Matișan (PSD) a propus ca această condiție să fie mai permisivă prin adăugarea altor tipuri de studii: tehnice și științe administrative. Cum Ghiocel Matache este inginer la bază (are și studii juridice), condiția de studii a fost îndeplinită. Consilierii PNL au criticat intenția primarului de a angaja un administrator public, mai ales că în campania electorală Cristi Misăilă anunțase că nu are nevoie de un asemenea post la cabinetul primarului. Totuși, votul final pentru acest proiect a fost în unanimitate, toți consilierii, indiferent de partid, votând pentru angajarea unui administrator public. Urmează ca în scurt timp să se organizeze ”concurs” pentru ocuparea acestui post. Să vedem dacă va îndrăzni cineva din afara anturajului PSD să se înscrie în această competiție al cărei câștigător este, demult, cunoscut. Surpriză poate apărea doar de la PSD, în cazul în care Oprișan se răzgândește și trimite pe altcineva în locul lui Matache să ”rezolve” treburile din Primăria Focșani.
Ghiocel Matache are undă verde pentru a ajunge la dreapta lui Misăilă
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -