Oamenii din sistemul sanitar românesc trag un semnal de alarmă. Potrivit datelor deținute de Federația Solidaritatea Sanitară, 734 de angajați din acest sistem sunt confirmați pozitiv cu SARS-CoV-2, până acum. Dintre aceștia, două persoane au pierdut, deja, lupta cu virusul. „Există, deja, două decese în rândul cadrelor medicale, unul la Constanța și unul la Focşani. La Focşani, s-ar părea că e vorba despre un cadru auxiliar”, a declarat președintele Federației Solidaritatea Sanitară, Viorel Rotilă, la Antena 3. Persoana decedată din Vrancea a lucrat la Spitalul Militar din Focșani și, din cauza problemelor grave, a fost transferată la un spital din București. Decesul acesteia nu a fost, încă, transmis în mod oficial de autorități.
În același timp, oamenii din sistemul medical spun că numărul salariaţilor din sănătate, infectați de COVID-19, ar putea fi cu mult mai mare pentru că nu au echipamente de protecţie şi se infectează unii pe alţii. „Strategia de protecţie a salariaţilor este greşită. Noi am propus nouă puncte, le propunem de două săptămâni. Pornind de la echipament de protecţie complet, iar testarea să fie obligatorie. Ei tind să se infecteze unii pe alţii”, a declarat, la Antena 3, președintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Viorel Rotilă.