sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăPoliticaPNL cere conducere militară la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani

PNL cere conducere militară la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani

Situația tinde să se agraveze la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani. Potrivit datelor oficiale, sunt 7 medici și asistenți confirmați cu noul coronavirus, în acest moment. Mai mult, și managerul unității, Constantin Mîndrilă, a fost diagnosticat pozitiv. De asemenea, sunt mulți angajați care au luat contact cu persoanele confirmate și care sunt suspecte de infectare, iar teste s-au făcut prea puține. Prin urmare, liberalii vrânceni solicită, din nou, înlocuirea lui Mîndrilă din fruntea unității medicale. Totodată, PNL Vrancea solicită desemnarea unei conduceri militare la Spitalul Județean din Focșani, după modelul Suceava și Deva. ”Partidul Național Liberal Filiala Vrancea solicită ca Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani să treacă sub conducere militară, la fel ca Spitalul Județean de la Suceava, având în vedere modul dezastruos în care managerul unității spitalicești de la Focșani, Constantin Mîndrilă, s-a ocupat de toate problemele legate de COVID-19. Fostul condamnat penal a fost susținut și acoperit de baronul Oprișan în tot acest timp, pentru ca gunoiul de sub preș, la nivel de spital, să nu ajungă la urechile opiniei publice. Însă incompetența și dezastrul echipei Mîndrilă & Oprișan nu puteau fi ascunse la infinit. Iată că adevărul a ieșit la iveală, iar aspectele grave petrecute în multe secții de la ”Sf. Pantelimon” sunt aflate de către public. Astfel, PNL Vrancea are informații că medicul epidemiolog care se ocupă de situația COVID-19 în spital a avut contacte cu cadre medicale infectate (inclusiv cu un asistent internat la Contagioase) și ar trebui să stea izolat, nu să se plimbe prin spital (astăzi, 9 aprilie) pentru a face anchete în secția Cardiologie, cu o altă asistentă medicală. Mîndrilă se face vinovat că a acceptat cadre medicale cu COVID-19 în spital, iar alte cadre medicale suspecte nu au fost izolate, ci au fost primite, în continuare, la serviciu, punând în pericol sănătatea colegilor și a pacienților. Mîndrilă nu a făcut teste tuturor angajaților care au luat contact cu cei care au fost depistați cu COVID-19, deși multe voci din spital cereau acest lucru. Situația în multe secții a fost gestionată total neprofesionist, cu materiale medicale și echipamente trimise preferențial în anumite secții, în detrimentul unor secții cu personal ignorat. Cu Mîndrilă șef peste spital, protejat de baronul Oprișan care i-a ascuns mereu incompetența, Spitalul Județean Focșani riscă să devină Suceava 2, situația de acolo fiind dramatică. Protocoalele și procedurile fie nu au existat, fie au fost făcute cu întârziere, fie nu au fost respectate, iar conducerea Spitalului Județean nu a luat nicio măsură pentru a remedia lucrurile.”, susțin liberalii într-un comunicat de presă.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu