vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateBărbați prinși beți la volan, în weekendul de Florii

Bărbați prinși beți la volan, în weekendul de Florii

La data de 11 aprilie a.c., ora 17.52, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat un tânăr de 26 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă din municipiu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12 aprilie a.c., ora 03.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Focșani au depistat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărășești din localitate, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool  pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12 aprilie a.c., ora 20.49, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Țifești, în timp ce conducea un autoturism  pe strada Cuza Vodă din municipiul Focșani, având o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a  fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12 aprilie a.c., orele 23.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au depistat un bărbat de 31 de ani, din comuna Mănăstirea Cașin, județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii din municipiul Adjud, având o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12/13 aprilie a.c., polițiștii au depistat un bărbat de 45 de ani din comuna Reghiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2M. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat efectuarea testării alcoolscop, dar acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu