sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InternePagube la o gospodărie din Ţifeşti din cauza jocului copiilor cu focul,...

Pagube la o gospodărie din Ţifeşti din cauza jocului copiilor cu focul, pagube mari la o pădure din Nistorești și la o fermă dezafectată din Panciu

În ultimele 24 de ore, respectiv 13.04.2020, ora 08:00 – 14.04.2020 ora 08:00, pompierii militari vrânceni au gestionat 20 situații de urgență apărute în zona de competență din care: 12 intervenții la ajutor medical de urgență, 4 intervenţii la stingerea incendiilor de vegetație uscată, 3 intervenții la stingerea incendiilor şi 1 alte situaţii.

Luni, 13 aprilie a.c., în jurul orei 13:40, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost anunţat un incendiu la o gospodărie din satul Clipiceşti, comuna Ţifeşti. În cel mai scut timp, la faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Staţiei de pompieri Panciu. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta la o anexă, pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp. Pompierii militari au acționat timp de aproximativ 50 de minute pentru lichidarea incendiului, reușind să împiedice extinderea flăcărilor la o construcțiile din vecinătate. În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o jocul copiilor, până în 6 ani, cu focul, a ars magazia construită din lemn cu învelitoare din tablă. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

În aceiaşi zi, în jurul orei 15:00, 4 echipaje din cadrul I.S.U. Vrancea au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire dezafectată din cartierul Dumbrava, oraşul Panciu. La locul evenimentului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la un imobil, pe o suprafaţă de 350 mp, cuprinzând, totodată, şi vegetaţia uscată din împrejurimi. Pompierii militari, cu sprijinul SVSU Panciu, au reuşit să lichideze incendiul după mai bine de 4 ore de luptă istovitoare cu flăcările. Consecinţele evenimentului, provocat cel mai probabil de utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au fost însemnate. Au ars 350 mp din acoperişul clădirii, construit din lemn cu învelitoare din azbociment, şi 5 ha de vegetaţie uscată.

Tot luni, pompierii vrânceni au intervenit pentru stingerea a 6 incendii de vegetaţie uscată. Un incendiu cu pagube considerabile la fondul forestier s-a produs în satul Podul Şchiopului, comuna Nistoreşti. Trei echipaje de pompieri, cu 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă de la Staţia de Pompieri Vidra şi 1 autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Punctul de Lucru Năruja, alături de echipaje de la Serviciul Salvamont Vrancea şi SVSU Nistoreşti, au acţionat în intervalul orar 23:00 – 02:50 (aprox. 4 ore) pentru stingerea flăcărilor, care au distrus o suprafaţă de 5000 mp dintr-o pădure de foioase cu arbori de circa 80 de ani. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu