Ministerul Economiei, care are în subordine şi Autoritatea Naţională pentru Turism, vrea să atragă turiştii români şi străini prin amenajarea unor trasee pentru biciclete. Oficialii ministerului susțin că există numeroase surse de finanţare pentru acest proiect, inclusiv fonduri nerambursabile comunitare, însă fondurile nu pot fi accesate din cauză că nu există un suport legislativ privind standardele, metodologia, proiectarea, implementarea şi omologarea acestei categorii de trasee turistice. „Crearea, amenajarea şi omologarea traseelor de cicloturism vor duce la creşterea circulaţiei turistice la nivel naţional, regional sau local”, se menționează în proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind crearea, amenajarea şi omologarea traseelor de cicloturism. Proiectul de act normativ stabileşte şi amenzi care pornesc de la 3.000 de lei şi ajung până la 20.000 de lei, dacă, de exemplu, consiliile judeţene nu vor organiza comisiile judeţene de ciclotrasee, care vor fi entităţile care vor aviza realizarea de ciclotrasee noi, modificarea sau desfiinţarea celor existente. Amenzi de până la 20.000 de lei vor primi şi cei care emit avize şi aprobări pentru declararea unor trasee cicloturistice ca ciclotrasee sau dacă le marchează fără respectarea legii.
Inițiatorii proiectului prezintă mai multe avantaje dacă se dezvoltă acest sector, mai ales că dezvoltarea cicloturismului necesită investiţii relativ reduse şi cu recuperare rapidă. „România are un potenţial foarte ridicat în domeniul cicloturismului, dar care în momentul de faţă are un nivel extrem de redus de valorificare, iar una din cauzele importante este lipsa unei infrastructuri specifice, în principal lipsa marcării de trasee de cicloturism (turism pe bicicletă)”, precizează inițiatorii. Aceștia mai spun că există interes şi o cerere crescută pentru traseele cicloturistice marcate şi omologate atât din partea turiştilor individuali, a asociaţiilor de cicloturism şi a agenţiilor de turism din ţară şi străinătate, cât şi din partea autorităţilor publice locale şi structurilor asociative de dezvoltare locală şi regională, „care au elaborat deja sau doresc să elaboreze şi să implementeze proiecte de trasee cicloturistice”. Cicloturismul va conduce la dezvoltarea altor activități economice și are un impact redus asupra mediului. În Germania, cicloturismul înregistrează creșteri constante de peste 10% pe an, în ultimul deceniu. În Europa există rețele naționale de trasee cicloturistice marcate care se dezvoltă continuu. Ciclotraseele se stabilesc pe piste de biciclete, pe drumuri publice pe care circulaţia este interzisă autovehiculelor, pe drumuri de utilitate privată deschise circulaţiei biciclistice de către administratorii acestora, sau în zone cu viteză limitată la 30 km pe oră. Lungimea ciclotraseelor se alege astfel încât durata normală de parcurgere să fie de: 5-12 zile în cazul celor de rang naţional, de 2-5 zile în cazul celor regionale şi de maximum o zi în cazul celor locale.