Primăria Municipiului Focşani anunţă angajarea a 7 inspectori, cu diferite grade profesionale, la Serviciul de impozite şi taxe locale şi Serviciul administraţie publică locală, agricultură, cadastru. Informaţii privind condiţiile specifice de studii şi vechime, precum şi relaţii suplimentare despre dosarele de înscriere la concurs se pot obţine de la Primăria Municipiului Focşani, Direcţia resurse umane şi coordonare unităţi subordonate, potrivit anunţului publicat pe posturi.gov.ro şi pe pagina de internet a primăriei.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
inspector, clasa I, gradul profesional asistent (1 post) la Compartimentul constatare, impunere – Serviciul de impozite şi taxe locale – Direcţia economică:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe economice;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an;
cunoştinţe de operare pe calculator, nivel mediu.
inspector, clasa I, gradul profesional asistent (2 posturi) la Biroul urmărire încasare şi executare silită – Serviciul de impozite şi taxe locale – Direcţia economică:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe economice;
vechime în specialitatea stadiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an;
cunoştinţe de operare pe calculator, nivel mediu.
inspector, clasa I, gradul profesional debutant (1 post) la Biroul urmărire încasare şi executare silită – Serviciul de impozite şi taxe locale – Direcţia economică:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe economice;
cunoştinţe de operare pe calculator, nivel mediu.
inspector, clasa I, gradul profesional asistent (1 post) la Compartimentul contabilitate venituri – Serviciul de impozite şi taxe locale -Direcţia economică:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe economice;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an;
cunoştinţe de operare pe calculator, nivel mediu.
inspector, clasa I, gradul profesional debutant (1 post) la Compartimentul contabilitate venituri – Serviciul de impozite şi taxe locale -Direcţia economică:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe economice;
cunoştinţe de operare pe calculator, nivel mediu.
inspector, clasa I, gradul profesional asistent (1 post) la Compartimentul administraţie publică – Serviciul administraţie publică locală, agricultură, cadastru:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an;
cunoştinţe de operare pe calculator, nivel mediu.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
06 septembrie 2016, ora 10:00: proba scrisă;
06 septembrie 2016, ora 09:00: proba suplimentară de testare a cunoştinţelor PC;
08 septembrie 2016, ora 14:00: proba interviu.