vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaPOIANA CRISTEIPrimul medic român ucis de COVID-19 a profesat și în comuna Poiana...

Primul medic român ucis de COVID-19 a profesat și în comuna Poiana Cristei

În cursul zilei de ieri, autoritățile au anunțat, în mod oficial, decesul unui medic român, victimă a coronavirusului. Este vorba de un bărbat de 62 de ani, medic cu specialitatea medicină internă până în data de 6 aprilie a.c. în cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța, când a demisionat. Ulterior, pe 7 aprilie, a debutat simptomatologia COVID-19, iar în data de 8 aprilie doctorul a fost internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, acolo unde a și fost confirmat pozitiv, în aceeași zi. Pe 11 aprilie, după ce stare de sănătate i s-a agravat, medicul a fost transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, unde a decedat, în data de 21 aprilie.

Potrivit locuitorilor comunei Poiana Cristei, acest medic a profesat, la începutul carierei, și la ei în localitate. Oamenii și-au amintit de el, după ce s-a auzit de moartea acestuia. ”Sincere condoleanțe familiei dr. Neagoe Valeriu, decedat Covid-19, ultima dată medic specialist la Spitalul Județean Constanța. În perioada 1988 – 1989, medic la Poiana Cristei, Vrancea. Foștii colaboratori – asist. Nișcoveanu, asist. Ciungu, personalul din administrație. Dumnezeu să îl ducă într-o lume mai bună!”, a transmis primarul comunei Poiana Cristei, Petruș Vlad.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu