Guvernul Cioloș a pregătit un proiect de act normativ prin care se stabilește o nouă clasificare a orașelor, în funcție de statut și de numărul de locuitori. Conform acestui proiect, localitățile urbane vor fi încadrate pe categorii, după cum urmează:
– Municipii:
– 1. reședință de județ. cu peste 150.000 de locuitori;
– 2. reședință de județ: până la maxim 150.000 de locuitori;
– 3. categoria I: cu peste 100.000 de locuitori;
– 4. categoria II: până la maxim 100.000 de locuitori.
– Orașe:
– 1. categoria I: cu peste 30.000 de locuitori;
– 2. categoria II: între 10.001 – 30.000 de locuitori;
– 3. categoria III: până la 10.000 de locuitori.
Pentru a stabili categoria localității se ia în calcul numărul de locuitori de la 1 iulie anul precedent, conform datelor Institutului Național de Statistică. După intrarea în vigoare a proiectului guvernului, cele 5 localități urbane din Vrancea ar putea fi clasificate astfel: Focșani – municipiu reședință de județ de rang 2, Adjud – municipiu de categoria II, Mărășești – oraș de categoria II, Odobești și Panciu – orașe de categoria III. Oficialii Guvernului argumentează că această schimbare este una pragmatică și ține de buzunarul aleșilor locali: indemnizațiile primarilor, viceprimarilor și secretarilor unei unități administrativ-teritoriale sunt calculate în funcție de categoriile municipiilor, orașelor și comunelor, iar hotărârea din 1991 (valabilă până acum) „nu mai corespunde”.