vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateMinisterul Agriculturii vrea să revitalizeze cercetarea românească în acest domeniu

Ministerul Agriculturii vrea să revitalizeze cercetarea românească în acest domeniu

Oficialii Ministerului Agriculturii s-au întâlnit cu cercetătorii, specialiștii, fermierii și reprezentanții Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu Sisești” (ASAS) pentru a găsi soluții de redresare a cercetării românești din agricultură. Ministerul Agriculturii pregăteşte un proiect de lege prin care vrea să reorganizeze sectorul cercetării agricole, urmărindu-se înfiinţarea unei noi agenţii naţionale de management şi obţinerea unei finanţări mai mari pentru acest domeniu, de circa 200 milioane de lei. În cadrul discuțiilor, ministrul Achim IRIMESCU a prezentat principalele probleme cu care se confruntă cercetarea agricolă, printre acestea numărându-se: lipsa de orientare a cercetării spre eficientizarea activităţii producătorilor agricoli din sectorul vegetal şi zootehnic, accesul restricţionat al unităţilor de cercetare-dezvoltare la competiţiile de programe şi proiecte de cercetare, insuficienţa fondurilor pentru plata personalului angajat, lipsa de motivare a specialiştilor pentru continuarea activităţii în cercetare, concomitent cu descurajarea tinerilor pentru a se angaja în sistem, lipsa activităţii de extensie. De asemenea, ministrul IRIMESCU a prezentat participanţilor la discuţii şi soluţiile de redresare a sectorului, cuprinse în proiectul de act normativ, după cum urmează: regândirea sectorului de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, eficientizarea activității şi optimizarea valorificării produselor cercetării-dezvoltării-inovării în mediul privat, asigurarea accesului la surse noi de finanțare, înfiinţarea unei agenții naționale de management pentru cercetare-dezvoltare agricolă, în subordinea MADR, auditarea situației fiecărei stațiuni de cercetare-dezvoltare/institut de ramură.
“În principiu am avut o discuţie acum 6 luni cu premierul Dacian Cioloş ca cercetarea din România să fie finanţată corespunzător. Să reuşim să anulăm datoriile, vă reamintesc că s-au mai anulat de două ori datoriile ASAS-ului şi ale Institutului Agronomic şi din păcate s-a ajuns la o datorie de 200 de milioane de lei. Cercetarea agricolă din România este în colaps. Cercetătorii din România au salarii între 1.000-1.400 de lei pe lună, deci salariul minim pe economie şi sigur că nu se mai pot aştepta performanţe. De la 3.000 de cercetători în ‘90 am ajuns la 300. În ceea ce priveşte situaţia terenurilor- de la 110.000 hectare s-a ajuns să mai fie în cercetare doar 30.000 de hectare. Ceea ce este preocupant este faptul că cercetarea nu reuşeşte să vină cu solţii pentru a oferi consum redus de energie. Recent, am fost în Argentina şi acolo s-a ajuns la însămânţare direct în mirişte cu consum de 2,8 litri pe hectar faţă de 80, cât este practic în România şi în alte state, deci tehnica modernă trebuie să-şi spună cuvântul şi în agricultură“, a declarat ministrul Agriculturii. Acesta a mai spus că are un proiect de lege prin care să se stabilească o unitate de gestiune. “Este vorba de crearea unei agenţii care să preia partea de cercetare de la ASAS. Să asigurăm o finanţare corespunzătoare pentru că mulţi dintre cercetătorii noştri se apropie de vârsta pensiei. Tinerii foarte buni părăresc domeniul. S-a ajuns la o anumite limită. Avem nevoie de soluţii moderne de irigat. Știm că sistemul din România se bazează pe pomparea apei. Nu e normal ca să lăsăm apa să ajungă în Dunăre şi după să o pompăm înapoi în sistemul de irigaţii. Este nevoie de soluţii moderne pe care cercetarea trebuie să le ofere producătorului român. Astfel, s-a ajuns ca foarte multe seminţe să provină din străinătate. România este printre primii producători de ovine din UE şi, cu toate acestea, nu reuşeşte să iasă pe piaţa europeană pentru că rasele noastre nu sunt de carne. Nu este acceptat practic de consumator şi suntem forţaţi să trimitem către ţările arabe, animale în viu”, a explicat Achim Irimescu. Proiectul Ministerului Agriculturii ar putea intra în vigoare în luna septembrie.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu