Acum că școlile sunt închise și toată lumea se întreabă ce se întâmplă cu orele de curs, profesorii au optat să le dea de lucru elevilor și să țină legătura cu ei prin platforme online sau chiar să se filmeze predând. Nu e puțin lucru faptul că majoritatea covârșitoare a profesorilor au făcut public numărul lor de telefon sau adresa de email și au anunțat că pot fi găsiți/ abordați de fiecare dată când elevii au nevoie de sfaturi sau explicații suplimentare, dar – sper eu! – și pentru un zâmbet și o vorbă bună, fie ele virtuale…
După ce am comunicat cu mai mulți colegi ai mei profesori și elevi din instituția de învățământ unde profesez despre cum își continuă ei activitatea școlară, am ajuns la concluzia că cel mai popular mod este prin intermediul grupurilor de WhatsApp, Facebook, Messenger și Classroom. Așa se face că profesorul trimite documente ce conțin fișe de lucru, iar elevii pozează temele și le încarcă pe rețeaua de socializare / platformă sau le trimit pe email, urmând apoi verificarea – feedback cât mai pozitiv, nu!? Ah! – conferințele video nu lipsesc nici ele, cadrele didactice încurajând elevii să se înregistreze pe Skype sau Zoom pentru a simula / realiza efectiv o oră de curs normală.
Și, totuși, trebuie să vă spun că mi-am dat seama cât de mult înseamnă pentru ei, elevii și colegii mei, faptul că reușim să comunicăm, să ”vorbim”, să râdem și să zâmbim! Cum? Ei bine toate cuvintele devin efuziuni, proză scurtă, texte care iau naștere din sentimente și din nevoia de a exprima; distanțele fizice se micșorează și simțim soarele din sufletul nostru și al celor din jur. Și, hei, poate acesta va fi startul unei dorințe de a scrie mai des! Oamenii trebuie să te audă, prin orice mijloc posibil!
Ceea ce vreau astăzi să vă bucure sunt cuvintele simple presărate cu desene și emoticoane ale unor elevi din clasele gimnaziale ale Liceului Tehnologic ”Eremia Grigorescu” Mărășești. Am lansat provocarea scrisorilor – curcubeu prin Centrul de Documentare și Informare cu sprijinul dnelor. prof diriginte Lavinia Anghel și Mihaela Manolache. Iată că, după pricepere (desen, caligrafie) și înclinație / abilitate (tehnologie), elevii noștri au scris câte ceva pentru fiecare OM care trăiește aceste timpuri.
Toți suntem în linia întâi a frontului de luptă cu pandemia. Toți avem temeri și gânduri, curaj și zâmbet, responsabilitate și empatie – devenim eroi pentru generațiile pe care le formăm și care se formează, creștem și înflorim împreună. VĂ MULȚUMIM TUTUROR! VĂ ÎMBRĂȚISĂM CU INIMA! (prof. Anamaria Florina Zaharia, profesor documentarist la Liceul Tehnologic ”Eremia Grigorescu” Mărășești)