vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieStrada Unirea Principatelor rămâne în praf. Primarul nu și-a respectat promisiunea

Strada Unirea Principatelor rămâne în praf. Primarul nu și-a respectat promisiunea

Focşănenii care locuiesc pe strada Unirea Principatelor vor mai avea de pătimit mult şi bine până când strada lor va arăta aşa cum li s-a promis.

unirea principatelorO primă promisiune a edililor şi constructorului, firma Sotirex, aparţinând iubitei deputatului PSD de Vrancea Victor Roman, a fost deja încălcată, în sensul că s-a spus că primul tronson al străzii, care înseamnă trotuare şi asfalt, va fi finalizat până pe data de 10 august.

“Lucrările pe Unirea Principatelor au început la 1 martie şi au un termen de execuţie de 6 luni. Până la 10 august, tronsonul pe care acum se lucrează va fi gata”, spunea în urmă cu două săptămâni primarul Cristi Misăilă.

Tronsonul arată însă ca acum două săptămâni. Locatarii sunt indignaţi de praful care se ridică până la cer. Aceştia s-au plâns la Garda de Mediu, iar comisarii de acolo au impus constructorului să stropească cu apă strada, la intervale mici de timp.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu