sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăEconomicKlaus Iohannis: ”Avem șanse bune ca economia să își revină și să...

Klaus Iohannis: ”Avem șanse bune ca economia să își revină și să ieșim destul de repede din situația total neplăcută în care ne găsim”

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit astăzi la prânz cu premierul Ludovic Orban, cu guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și cu ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Tema ședinței a constituit-o evaluarea situației economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19.

”Am avut o discuție destul de lungă și am reușit nu doar să atingem temele importante, ci chiar să venim cu soluții foarte bune. Am discutat, evident, situația economică, situația bugetului, situația generală. Ne-am concentrat în această discuție, în partea după introducere, pe două teme, prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost inițial – vorbesc inițial la începutul anului, planificat – iar acest deficit trebuie finanțat și am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică. Spun intenționat revigorare economică, fiindcă în România nu putem să vorbim de o repornire a economiei. Noi nu am oprit-o niciodată. Economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă, în ansamblu, nu am avut o astfel de măsură.

Ceea ce ne dorim cu toții este să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente, care ne permit să încurajăm această economie, care este, în momentul de față, într-o situație specială, într-o situație de criză. Am găsit soluții pentru toate și este evident că aceste soluții pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile care au fost astăzi la masă lucrează împreună. Au lucrat și până acum, vom intensifica lucrarea. Avem programe, avem soluții pentru finanțarea deficitului, pentru revigorarea economică și credem că dacă facem lucrurile așa cum trebuie – și așa ne-am propus să le facem – atunci avem șanse bune să își revină economia românească și să ieșim destul de repede din situația total neplăcută, din situația de criză în care ne găsim acum.”, a declarat președintele Iohannis, după ședință.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu