Pandemia cauzată de coronavirus este o surprinzătoare provocare în domeniul sanitar, social, politic şi economic, pe plan naţional şi internaţional. Din cauza pandemiei, autorităţile de stat au impus măsuri dure de distanțare socială, de izolare şi de carantină, ceea ce schimbă mult viaţa şi activitatea oamenilor. Această pandemie a produs şi încă produce multă panică, teamă de îmbolnăvire şi teamă de moarte. De aceea, starea de pandemie ne cheamă să reflectăm mai mult şi mai intens la importanţa vieţii şi a sănătăţii omului pe pământ.
Astăzi, în contextul noii pandemii de coronavirus, când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii și ale morții fizice, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar și pentru toți medicii și personalul sanitar, pentru toți voluntarii care îi ajută pe cei bolnavi și pe cei aflați în izolare, precum și pentru toți cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea și binele ființelor umane afectate într-un fel sau altul de această pandemie. În același timp, iubirea izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul este mai tare decât moartea. Pomenirea în rugăciune a celor adormiţi în Domnul este un act de credinţă, de speranţă şi de iubire.
Prin urmare, chiar și atunci când suntem lipsiți de participarea fizică la serviciile religioase, ar trebui să comunicăm spiritual cu Dumnezeu prin rugăciune, ascultând și citind Cuvântul lui Dumnezeu, ascultând slujbele Bisericii și prin multe fapte de milostenie, inclusiv prin iertarea aproapelui și împăcarea cu toți cei pe care i-am supărat, astfel încât să ne arătăm marea noastră iubire față de Dumnezeu și față de ceilalți oameni. În acest context, Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga împreună în aceeași biserică, în același locaș de cult cu credincioșii. În acest sens, casele credincioșilor din parohii devin paraclise sau capele familiale care, prin rugăciune, țin legătura cu bisericile din parohii, mărturisind credința comună în Domnul nostru Iisus Hristos.
Viața și sănătatea sunt Daruri sau Binecuvântări de la Dumnezeu. Numai El este permanent fidel poporului Său, Cel ce nu îi trădează niciodată pe copiii Săi, întrucât este, pentru întreaga omenire, un Părinte iubitor, ajutător și iertător. La sfârșitul acestei pandemii, avem încredințarea că Dumnezeu îi va lumina pe toți oamenii să înțeleagă mai bine că numai prin credință, speranță și iubire, exprimate în fapte bune pentru ceilalți semeni, pot fi depășite perioadele de încercare și suferință și pot fi simțite pacea și bucuria Lui.
† Daniel, Patriarhul României
sursa: basilica.ro