Guvernul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă care reglementează sistemul de distribuţie a pachetelor cu produse de igienă şi alimentare destinate unui număr de 1.200.000 de persoane aflate într-o situaţie de vulnerabilitate. Distribuția acestor pachete se face de la începutul lunii iunie. „Discutăm de o primă tranşă de pachete de igienă corporală, pentru care va începe distribuirea începând cu data de 4 iunie şi apoi două tranşe de pachete alimentare, adică peste 2.400.000 de astfel de pachete, care vor fi distribuite începând cu data de 15 iunie. Este o măsură aşteptată pe de o parte de beneficiarii pachetelor alimentare, care se găsesc astăzi în situaţie de risc de sărăcie, care au venitul sub venitul minim garantat pentru acordarea ajutorului social, dar este o măsură aşteptată şi de industria de panificaţie, de industria alimentară”, a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
Oficialul guvernamental a menţionat că pachetele vor include, în total, 35.000 de tone de făină albă de grâu, peste 10.000 de tone de conserve de carne de vită, peste 6.000 de tone de conserve de carne de porc. „Este o cantitate importantă de produse care, în această perioadă, sunt extrem de utile pentru industria de panificaţie şi industria alimentară. Valoarea fondurilor europene alocate este de 225 de milioane de euro – sumă extrem de importantă – şi Guvernul României contribuie cu partea de cofinanţare, astfel încât, în perioada aceasta, în care ne confruntăm cu criza de sănătate publică, să avem grijă şi de categoriile de persoane vulnerabile care au nevoie de această susţinere”, a declarat ministrul Marcel Boloș. Pachetele cu produse de igienă şi alimentare au fost achiziţionate de Ministerul Fondurilor Europene, în baza Programului operaţional „Ajutorarea persoanelor defavorizate” – POAD.