După mai mulți ani în care și-a desfășurat activitatea ca psiholog în cadrul comandamentului Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” și a unităților subordonate acesteia, astăzi, maiorul Manuela-Violeta Năstase și-a luat „la revedere” de la camarazii săi, în cadrul unei activități restrânse datorită contextului epidemiologic. Avansat la gradul de locotenent colonel, ofițerul a părăsit marea unitate și își va desfășura activitatea în cadrul altei structuri ce aparține Ministerului Apărării Naționale.
În cuvântul său, comandantul Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, general de brigadă Iulian Daniliuc, i-a mulțumit acesteia pentru modul exemplar în care și-a îndeplinit atribuțiile funcționale, pentru implicarea și profesionalismul demonstrate. O felicităm pe doamna locotenent colonel și îi urăm mult succes pe viitor! (Brigada 282 Blindată ”Unirea Principatelor” Focșani)