Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a declarat, marți seară, că sunt șanse extrem de mari ca Liga 1 la fotbal să se reia pe 13 iunie. Ministrul Sportului a precizat că fotbaliștii vor fi din nou testați de COVID-19, dar nu numai aceștia. ”Este o așteptare foarte mare a publicului pentru Liga 1. Putem estima că, dacă evoluția va fi una pozitivă, în weekendul 13-14 iunie vom avea Liga 1 repornită. Probabil pe 2 iunie, vom organiza o conferință în care vom prezenta toate regulile pentru repornirea Ligii 1 de fotbal. Joi, la INSP, vom avea o discuție mult mai consistentă în legătură cu aceste scenarii, cu propunerile pe care LPF și FRF le-au avansat deja și vom avea în continuare discuții cu cei doi organizatori de competiții, astfel încât să le avansăm public. Va fi un sistem foarte complex de reguli sportive și medicale pentru această competiție. Testarea pentru COVID se va face pentru echipe și pentru toți cei care participă cu 2-3 zile înainte de meci, la fel și pentru ceilalți oficiali, pentru arbitri, pentru delegați, observatori. Din păcate, în faza incipientă, competițiile în România vor fi fără public. Dacă lucrurile evoluează în sens pozitiv, probabil că vom ajunge și în acel moment”, a spus Ionuț Stroe, într-o intervenție la Digi24. Ministrul a explicat că pe stadioanele Ligii 1 vor fi delimitate trei zone zone:
- o zonă de securitate interioară – terenul, tunelul de acces și vestiarele, unde vor fi maximum 100 de persoane;
- o a doua zonă, în tribune, care va fi organizată pentru transmisiile TV și presă;
- o zonă exterioară, pentru personalul de pază.
Liga 1 se va relua cu partidele din etapa a 3-a din play-off, cu duelul dintre CFR și FCSB drept cap de afiș. Celelalte două partide sunt Universitatea Craiova – FC Botoșani și Astra – Gaz Metan. În play-out vor fi 4 partide: Viitorul Constanța – Poli Iași, Dinamo – Chindia Târgoviște, Sepsi – Hermannstadt, FC Voluntari – Academica Clinceni.